„Poporul român s-a născut creștin” – susținea istoricul Ioan Lupaș iar tot istoricii spun ca noi nu avem o dată a creștinării cum au spre exemplu maghiarii, ci că noi ne-am format ca popor odată cu creștinismul încă din secolele II-III după Hristos. Limba noastră s-a format în jurul Liturghiei având cuvântul „duminică” provenit din termenul latin „dies dominica” și înseamnă „ziua Domnului”; păcat – Peccatum, creștin – christianus, etc.. Avem troițe (cruci) la fiecare intersecție și la porțile caselor. Până în 1919, românii foloseau calendarul popular măsurând timpul în sfinți: „Ne vedem de Sf. Ilie” , „Se coace grâul de Sânziene”, etc. Bazilica de la Niculițel este una dintre cele mai importante dovezi arheologice pe care le avem acum.

România este argumentabil cea mai creștină țară din lume. Istoria noastră s-a născut la picioarele Crucii, așa că. de ce ne considerăm atei astăzi? Cum am ajuns să ne lepădăm de Iisus pentru niște ideologii împrumutate? Adevărul este că oamenii nu îl resping pe Iisus, ei resping caricatura pe care o știu despre Acesta. Ateismul nu este o concluzie științifică, de cele mai multe ori este una emoțională. Dacă întrebi un ateu de ce nu crede, îți va spune că „nu sunt dovezi”. Dar, dacă îi arăți dovezile, va găsi altă scuză.

Iisus nu este fiul bunicului din cer care abia asteapta sa te trasneasca ca nai fost la slujba... ori dacă nu pui diacriticile și cratima, nu vei fi biciuit pentru eternitate.

Nu e un pic ciudat că, de obicei, bătrânii sunt cei mai credincioși? Ar trebui să ne dea de gândit: dacă oamenii trecuți prin toate greutățile vieții, care au văzut și moartea, și sărăcia, și boala, se întorc la Iisus, nu cumva asta demonstrează Adevărul Său? Ei nu mai au nevoie să pară „cool” sau „intelectuali”, ei au nevoie de realitate.

La noi în țară avem o problemă gigantică cu educația. Toți se plâng că e slabă, iar liceele scot pe bandă rulantă elevi care nu reușesc să treacă examenul maturității. Dacă lucrurile stau așa în învățământ, de ce avem pretenția ca școlile teologice să nu aibă propriile eșecuri? E nedrept să ceri unui preot să fie un geniu enciclopedic sau un sfânt perfect, când el a ieșit din același sistem ca noi toți.

Gândește-te la complexitatea corpului uman. Cu toată știința din prezent, oamenii nu pot crea de la zero nici măcar o simplă celulă vie. În mod ironic, noi nu ne putem înțelege pe noi înșine, dar avem pretenția să-L „înțelegem” pe Dumnezeu și ce implică Infinitul care S-a făcut om și a murit pentru noi.

Iisus ne povestește despre un tânăr care își cere averea (moștenirea) de la tatăl său, pleacă de acasă, cheltuie tot pe distracții și ajunge să mănânce lăturile porcilor. Când realizează cât de mult a greșit, își pregătește scuzele și se întoarce la tatăl său sperând să fie acceptat ca și argat, deoarece nu se mai considera vrednic să fie fiul Său. În drum spre întoarcere, când mai avea puțin și ajungea, Tatăl (Dumnezeu) îl vede de departe și aleargă spre el. Nu îl lasă să-și termine discursul, nu-l ceartă, nu-i cere socoteală. Îl îmbrățișează și dă o petrecere.

Nu ești un accident apărut într-un univers întunecat, rece și majoritar gol. Ești un fiu de Rege care a rătăcit destul.

Totul de la Iisus Dumnezeu, Amin!