Spiritualitatea de supermarket
Legea Non-Contradicției ne învață că dacă 2 afirmații se bat cap în cap nu pot fi ambele adevărate în același timp. Dacă Hinduismul spune că te reîncarnezi de mii de ori până te „pierzi” în univers și devii parte din brahman, dar Creștinismul spune că ai o singură viață și o identitate eternă în fața lui Dumnezeu, una din două este greșită. Nu pot fi amândouă adevărate în același timp. Nu poți susține că pământul este rotund și plat doar ca să nu superi pe nimeni. Adevărul nu e un bufet suedez unde alegi ce îți place; Adevărul este o realitate obiectivă care te provoacă.
Toleranța modernă ne învață că toate religiile sunt la fel și că duc în același loc, dar uită că dacă vrei să mergi la Timișoara și o iei spre București, nu ajungi acasă oricât ai încerca. Sloganul „fiecare are adevărul lui” este cel mai mare inamic al rațiunii. Când toată lumea are dreptate, înseamnă că nimeni nu mai are dreptate. Dacă tu spui că 2+2=5 pentru că „așa simți tu”, nu înseamnă că ești liber, ci ești în eroare. Doar pentru că sunt multe variante, nu înseamnă că nu există un răspuns corect. Ba din contra, existența erorilor confirmă că există un Adevăr iar acesta nu se supune sentimentelor noastre. Iisus nu a spus „Eu sunt unul dintre adevăruri, depinde cum te simți azi”, ci a spus clar: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6). Ori a mințit, ori a avut dreptate. Nu există cale de mijloc.
Educația „self-help” s-a mascat în religie iar spiritualitatea de supermarket pe care o trăim astăzi este doar un exercițiu de egoism. Ne fabricăm un „Dumnezeu-pe-măsură” care ne dă întotdeauna dreptate, dar un Dumnezeu care este mereu de acord cu tine nu este Dumnezeu, ci doar un ecou al propriului tău ego. La noi s-a ajuns cumva la credința în Dumnezeu tatăl în timp ce-l evităm pe Dumnezeu Fiul și uităm de Dumnezeu Duhul Sfânt. La care mai adaugi puțină „karma de stradă”, un pic de univers, ghinion și noroc, destin și soartă, zodii, etc. Adevărata căutare spirituală nu înseamnă să colecționezi idei care „dau bine” pe Instagram, ci să ai curajul să cauți Adevărul Obiectiv, chiar și atunci când acesta te scoate din zona de confort.
Iisus nu e doar o altă opțiune de pe raft, ci este Vârful care a schimbat totul:
Spre deosebire de alte figuri religioase care sunt învăluite în mituri scrise la sute de ani distanță, existența, crucificarea și impactul lui Iisus sunt confirmate de istorici antici (precum Tacit sau Iosephus Flavius) și de mii de manuscrise scrise foarte aproape de evenimente. Arheologia confirmă locațiile, personajele și contextul Evangheliilor cu o precizie uimitoare. El e singurul care a lăsat un mormânt gol în timp ce toți ceilalți lideri spirituali, filozofi sau guru au morminte pe care scrie „aici zace…”. Filozofia Sa depășește orice altceva, până și Lev Tolstoi, considerat unul dintre cei mai mari scriitori și gânditori din istoria omenirii ( autorul gigantelor opere Război și Pace, Anna Karenina ) care deși a respins miracolele și dogmele, spunea că „Filozofia lui Iisus este singura cale practică prin care societatea poate supraviețui”.
Arno Penzias, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea radiației cosmice de fond, a demonstrat că Universul a avut un început clar. Practic, el a oferit dovada experimentală pentru teoria „Big Bang-ului”, care fusese propusă inițial de un preot catolic, Georges Lemaître. Penzias a spus un lucru care dărâmă orice aroganță ateistă:
„Dacă nu aveam descoperirile științifice și aș fi avut doar cele cinci cărți ale lui Moise, Psalmii și Biblia ca întreg, aș fi ajuns la aceeași concluzie despre originea Universului.”
Robert Jastrow, un gigant al astronomiei și director la NASA (fondatorul Institutului Goddard pentru Studii Spațiale). descrie drumul omului de știință materialist ca pe o aventură ironică:
„Pentru omul de știință care a trăit cu încrederea în puterea rațiunii, povestea se termină ca un coșmar. El a urcat muntele ignoranței, e pe cale să cucerească cel mai înalt vârf și, în timp ce se trage peste ultima stâncă, este întâmpinat de un grup de teologi care stau acolo de secole.”
Ateismul și „spiritualitatea de supermarket” sunt doar încercări de a ignora „muntele”. Dar adevărul obiectiv rămâne acolo, Neclintit. Indiferent de disciplină, toate drumurile duc în același loc, Iisus Dumnezeu care este viu, ne iubește și a murit pentru noi, Amin.
Acest site este un dar. Nu colectăm email-uri, nu vindem nimic. Ești doar tu și Dumnezeu.