Mulți părinți spun astăzi că nu își învață copiii despre creștinism și că îi lasă să aleagă singuri când vor fi mari. Sună bine, dar este o capcană. Tu nu îl lași liber pe cel mic, ci doar vulnerabil.

Imaginează-ți o chitară. Ești liber să lovești corzile cum vrei, problema este că nu vei crea muzică, doar zgomot. Ca să faci muzică, trebuie să respecți regulile partiturii. Creștinismul nu este o listă de interdicții, ci „partitura” care îți permite să faci muzică din viața ta. Dostoievski spunea ceva similar, omul care își satisface orice poftă sub pretextul libertății devine sclavul propriilor instincte. Spre exemplu, daca unui copil îi place ciocolata și mănâncă în fiecare zi, se numește libertate? Nu, copilul doar devine sclavul propriilor sale dorințe.

Mulți au auzit de Andrew Tate. Acesta este un exemplu negativ pentru oricine, nu doar copii. Dacă te întrebi din ce motiv este foarte popular mai ales în rândul tinerilor, este simplu, din cauza arhetipurilor (pentru mai multă profunzime poți să-l citești pe Jordan Peterson). Ce este un arhetip? Imaginează-ți un fel de gaură în interiorul nostru, o dorință pentru infinit care trebuie astupată cu ceva. Ori îl pui pe Iisus care reprezintă cel mai înalt arhetip, ori societatea se va ocupa să adauge ceva acolo, de obicei ce este la modă și popular la momentul respectiv ori lucrul care face cel mai mult sens pentru noi bazat pe cunoștințele limitate pe care le avem. Andrew Tate este popular pentru că transmite un mesaj de „războinic” pe care majoritatea nu au de unde sa îl preia. E mult mai atractiv să ți se spună că trebuie să faci bani mulți, că ai voie să faci orice inclusiv ilegalități și să mergi la sală în timp ce cucerești cât mai multe femei decât orice altceva este popular în prezent. Tinerii caută cu disperare disciplină și forță. Dacă nu îi prezinți copilului tău pe Iisus (bărbatul perfect care este și Leu reprezentând dreptatea și puterea, precum și miel reprezentând iubirea și jertfa), acesta rămâne vulnerabil în fața oricărui algoritm de pe online care le promite că îi va face „puternici”.

Criza drogurilor și alcoolului din școli nu e doar despre anturaj, ci despre lipsa de sens. Un copil care nu privește spre infinit (Dumnezeu) va încerca să umple „gaura” din suflet cu ceva finit (substanțe). Credința e o armură: un tânăr care știe că este „templu al Duhului Sfânt” are un motiv real să-și protejeze corpul. Fără o ancoră în Adevăr, mulți copii ajung doar frunze în vânt.

Iisus acționează ca un paratrăsnet pentru familiile noastre. Când pui o regulă (fără telefon, fără playstation), copilul te vede pe tine ca pe un dictator. Dar când regula se bazează pe Iisus, el își va vărsa revolta pe „religie”, nu pe tine. Iisus acceptă să fie „cel rău” în ochii copilului tău rebel, luând durerea și tensiunea de pe umerii tăi, pentru ca tu să poți rămâne brațul care îl îmbrățișează. Dumnezeu are umerii destul de lați să ducă ura unui adolescent și e mai bine să se lupte cu El decât, spre exemplu, cu ura de sine sau alte vicii. În Matei 10:34-36: „N-am venit să aduc pace, ci sabie... să despart pe fiu de tatăl său…” Iisus nu se referă la o sabie reală. Sabia lui Iisus nu taie gâturi, ci taie tensiunea dintre oameni. Când adevărul lui Iisus intră în casă, el devine „subiectul” de ceartă. Copilul se revoltă împotriva „sabiei” (Adevărului), nu împotriva tatălui. De multe ori, regulile pe care trebuie să le respectăm nu sunt ușoare. El permite ca iubirea dintre părinte și copil să supraviețuiască „la adăpost”. Fiul îl urăște pe „Hristosul tatălui”, dar continuă să mănânce la masa tatălui.