Imaginează-ți că te afli în anul 200 după Iisus și tocmai a început să fulgere afară. Prima ta reacție va fi ceva de genul: Cineva de sus e supărat pe noi, probabil Jupiter (Zeus) este mânios și are ”toane divine”!!!

Cum poți să măsori nervozitatea lui Zeus? Nu poți. Iar situații similare s-au întâmplat peste tot în trecut în cultele păgâne. Știința are nevoie de legi fixe lăsate de Creator ca să poți face fizică iar aici intră Creștinismul, care ne afirmă în Biblie că tot ce vedem în jurul nostru este foarte bun, ordonat iar Dumnezeu este rațional.

Contrar criticilor, Creștinismul NU a îngrădit știința. Conform 100 Years of Nobel Prizes de Baruch Shalev, 65,4% dintre laureații Nobel din secolul XX s-au identificat ca fiind creștini sau proveneau dintr-un mediu creștin.

Universitatea este o invenție catolică din Evul Mediu și marile universități Harvard și Oxford (plus multe altele), au fost înființate de Creștini. Spre deosebire de China unde educația servea doar statul, și lumea islamică în care studiile se concentrau majoritar pe legea religioasă, universitățile creștine europene ofereau un cadru autonom juridic pentru dezbatere și cercetare (regele/statul nu puteau interveni în discuțiile profesorilor, fiind un concept pur creștin). Credința lor era chiar motorul curiozității.

Chiar studiul naturii a fost numit la început ”Teologie Naturală” și avea semnificația că cercetarea creației era o formă de a lăuda Divinitatea (pe Dumnezeu).

În Europa, rațiunea era un instrument dat de la Dumnezeu, nicidecum ceva periculos credinței.