Imaginează-ți că te afli în anul 200 după Iisus și tocmai a început să fulgere afară. Prima ta reacție va fi ceva de genul: Cineva de sus e supărat pe noi, probabil Jupiter (Zeus) este mânios și are „toane divine”!!!

Cum poți să măsori nervozitatea lui Zeus? Nu poți. Alte culturi credeau că soarele e un zeu sau pădurea e plină de spirite iar alte situații similare s-au întâmplat peste tot în trecut în cultele păgâne. Biblia a spus clar: Soarele, luna și stelele sunt doar obiecte create, nu divinități. Știința are nevoie de legi fixe lăsate de Creator ca să poți face fizică iar aici intră Creștinismul, care ne afirmă în Biblie că tot ce vedem în jurul nostru este foarte bun, ordonat iar Dumnezeu este rațional. Creștinismul a „curățat” natura de superstiții și Biblia le-a dat oamenilor permisiunea să studieze fără frică.

Contrar criticilor, Creștinismul NU a îngrădit știința. Conform 100 Years of Nobel Prizes de Baruch Shalev, 65% dintre laureații Nobel din secolul XX s-au identificat ca fiind creștini.

Iată 3 exemple de oamenii de știiță care erau clerici sau creștini devotați:

• Gregor Mendel: Călugărul augustinian care a pus bazele geneticii.

• Georges Lemaître: Preotul catolic care a formulat teoria Big Bang-ului (pe care inclusiv Einstein inițial a respins-o!).

• Louis Pasteur: Tatăl microbiologiei, care spunea: „Puțină știință te îndepărtează de Dumnezeu, dar multă știință te aduce înapoi la El.”

Biserica nu doar că nu a oprit știința, dar a finanțat-o. Spre exemplu, pentru mai mult de 6 secole, Biserica Catolică a fost cel mai mare finanțator al astronomiei din lume.

Universitatea este o invenție catolică din Evul Mediu și marile universități Harvard și Oxford (plus multe altele), au fost înființate de Creștini. Spre deosebire de China unde educația servea doar statul, și lumea islamică în care studiile se concentrau majoritar pe legea religioasă, universitățile creștine europene ofereau un cadru autonom juridic pentru dezbatere și cercetare (regele/statul nu puteau interveni în discuțiile profesorilor, fiind un concept pur creștin). Credința lor era chiar motorul curiozității.

Chiar studiul naturii a fost numit la început ”Teologie Naturală” și avea semnificația că cercetarea creației era o formă de a lăuda Divinitatea (pe Dumnezeu). Pentru primii savanți, a studia știința nu era un act de rebeliune, ci unul de adorare. Ei credeau că dacă descifrezi legile fizicii, de fapt citești „scrisul de mână” al lui Dumnezeu în realitate.

În Europa, rațiunea era un instrument dat de la Dumnezeu, nicidecum ceva periculos credinței.